Serviciul de Intervenţie Rapidă
Serviciul de Intervenţie Rapidă este structura de specialitate din cadrul inspectoratului care intervine şi desfăşoară activităţi pentru menţinerea ordinii publice pe raza localităţilor urbane şi rurale în vederea prevenirii şi combaterii infracţiunilor şi faptelor contravenţionale din competenţă, sprijină celelalte structuri operative pentru îndeplinirea unor acţiuni, misiuni cu grad sporit de dificultate.
Serviciul de intervenţie rapidă are următoarele atribuţii principale :
•a) execută capturarea sau neutralizarea infractorilor periculoşi ori înarmaţi;
•b) execută acţiuni specifice în zonele sau locurile în care s-au comis infracţiuni grave, completând măsurile iniţiale luate de subunităţile de poliţie;
•c) intervin operativ prin metode şi procedee specifice, pentru luarea primelor măsuri în cazul producerii unor atacuri asupra unor obiective sau persoane de către infractori foarte periculoşi sau înarmaţi, pentru eliberarea ostaticilor şi a persoanelor răpite sau sechestrate;
•d) întreprinde primele măsuri pentru localizarea, izolarea şi asigurarea pazei obiectivelor sau obiectelor suspecte că ar conţine materiale explozive sau periculoase, la solicitarea structurilor specializate;
•e) asigură protecţia poliţiştilor, magistraţilor şi a familiilor acestora, a martorilor, informatorilor, victimelor sau altor categorii de persoane implicate în desfăşurarea unor anchete penale dacă asupra acestora s-au exercitat presiuni, ameninţări ori dacă viaţa lor sau a familiilor lor este în pericol, potrivit legii;
•f) execută acţiuni de însoţire şi protecţie a unor persoane importante care ocupă funcţii de demnitate publică, altele decât cele prevăzute în competenţa unor servicii specializate;
•g) asigură escortarea persoanelor aflate în stare legală de deţinere sau reţinere despre care există date că au evadat sau au avut anterior tentative de evadare, există indicii că vor întreprinde asemenea acţiuni sau că au un comportament violent;
•h) intervin pentru respingerea şi contracararea atacurilor îndreptate împotriva sediilor de poliţie;
•i) participă la testarea aparaturii, echipamentului, materialelor sau armamentului, ce urmează a intra în dotarea unităţilor de poliţie;
•j) desfăşoară orice alte activităţi dispuse de conducerea inspectoratului cu respectarea normelor legale în vigoare;
•k) la cerere, acordă sprijin structurilor din cadrul inspectoratului judeţean de poliţie.
- Serviciul Cabinet
- Serviciul resurse umane
- Serviciul de Investigaţii Criminale
- Serviciul de Ordine Publică
- Serviciul Comunicaţii şi Informatică
- Serviciul Cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative
- Financiar-Contabilitate
- Serviciul de Investigare a Fraudelor
- Serviciul Rutier
- Serviciul criminalistic
- Serviciul de Intervenţie Rapidă
- Biroul Control intern
- Biroul Juridic
- Serviciul Logistic
- Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase
- Compartimentul Psihologie
- Compartimentul Analiza şi prevenirea criminalităţii
- Centrul de reţinere şi arestare preventivă
- Unitatea Teritorială de Analiză a Informaţiilor