Descriere şi atribuţii
Serviciul Cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative este structura de specialitate care asigură organizarea, desfăşurarea şi controlul activităţilor din domeniul cazierului judiciar, evidenţei operative, statisticii, evidenţelor speciale, dactiloscopiei decadactilare şi arhive având ca scop cunoaşterea situaţiei operative, prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional.
Serviciul Cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative îndeplineşte următoarele atribuţii principale :
•a) organizează şi ţine evidenţa cazierului judiciar local pentru persoanele fizice/persoanele juridice născute/care au sediul social, pe raza administrativ-teritorială a judeţului şi au fost condamnate, sancţionate administrativ conform Codului penal sau faţă de care au fost dispuse măsuri procesual penale;
•b) organizează şi ţine evidenţa persoanelor fizice născute pe raza judeţului şi a persoanelor juridice care fac obiectul evidenţei operative şi al evidenţelor speciale ale poliţiei, inclusiv a persoanelor despre care s-au primit comunicări de luare în evidenţă din partea organelor competente ale altor state, după traducerea acestor documente şi întocmirea fişelor de către Direcţia Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative;
•c) asigură în permanenţă verificarea în evidenţe şi comunicarea, la solicitarea organelor de poliţie, parchetelor, instanţelor de judecată şi a altor instituţii din sistemul de apărare, ordine publică, siguranţă naţională şi justiţie, a datelor şi informaţiilor despre persoanele care prezintă interes pentru acestea, cu respectarea normelor legale în domeniu;
•d) asigură schimbul de date înscrise în cazierul judiciar cu statele membre ale Uniunii Europene, respectiv comunică la solicitarea Direcţia Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative, pedepsele aplicate de instanţele judecătoreşti din România, naţionalilor proprii;
•e) primeşte cererile de eliberare a certificatelor de cazier judiciar persoanelor fizice sau juridice născute/cu domiciliul/sediul pe raza administrativ-teritorială a judeţului, prelucrează datele şi eliberează certificatele de cazier judiciar pentru aceste categorii de persoane;
•f) soluţionează cererile persoanelor fizice sau juridice privind rectificarea menţiunilor cuprinse în evidenţa cazierului judiciar local;
•g) primeşte, înregistrează, verifică şi soluţionează scrisorile, sesizările şi petiţiile primite de la eşaloanele superioare ori adresate direct, precum şi semnalările apărute în mass-media privind aspecte referitoare la activitatea de cazier judiciar local;
•h) primeşte fişe dactiloscopice ce conţin impresiunile digitale ridicate în conformitate cu prevederile legale, le examinează şi stabileşte formula dactiloscopică decadactilară în funcţie de tipul dactilogramelor existente pe fiecare fişă;
•i) efectuează comparaţii dactiloscopice între fişele primite spre cartare şi cele existente deja în evidenţă, în funcţie de formula dactiloscopică stabilită;
•j) la solicitarea formaţiunilor criminalistice, verifică dactiloscopic în evidenţă, impresiunile prelevate de la cadavre sau persoane cu identitate necunoscută, în vederea stabilirii identităţii acestora;
•k) stabileşte dactiloscopic identitatea unor persoane cercetate de organele de urmărire penală, cu privire la care există suspiciuni asupra exactităţii datelor de identitate declarate sau prezentate de cei în cauză;
•l) la cerere, pune la dispoziţia formaţiunilor operative, copia fişei dactiloscopice decadactilare privind persoanele pentru care se fac demersuri în vederea dării acestora în urmărire;
•m) urmăreşte şi verifică modul şi stadiul realizării bazelor de date privind evidenţa dactiloscopică, iar ca parte integrantă a Sistemului Naţional de Evidenţă Informatizată a Cazierului Judiciar, asigură crearea şi actualizarea permanentă a acestora, precum şi exploatarea lor conform programelor de lucru;
•n) implementează fişele dactiloscopice decadactilare, privind persoanele reţinute/arestate, în baza de date a Sistemului AFIS - Printrak Bis;
•o) efectuează activităţi de amprentare, la solicitarea motivată a persoanelor fizice;
•p) execută activităţile specifice de primire, evidenţă şi păstrare, a bunurilor indisponibilizate de către lucrătorii de poliţie;
•q) execută activităţile specifice de primire, evidenţă, păstrare şi distrugere, în condiţiile prevăzute de lege, a substanţelor stupefiante ridicate de procurorii sau de lucrătorii de poliţie din cadrul formaţiunilor antidrog;
•r) colaborează cu laboratoarele de expertiză şi profil a drogurilor pentru clarificarea situaţiei unor substanţe stupefiante depuse la camera de corpuri delicte;
•s) asigură predarea spre valorificare sau distrugerea, în condiţiile prevăzute de lege, a bunurilor care au intrat în proprietatea privată a statului;
•t) restituie persoanelor îndreptăţite, bunurile indisponibilizate în cazul în care această măsură se dispune de către instanţele de judecată, parchete sau organele de cercetare penală, conform normelor legale în vigoare;
•u) efectuează demersuri la instanţele de judecată şi la unităţile de parchet pentru clarificarea situaţiei juridice a unor bunuri indisponibilizate la camerele de corpuri delicte;
•v) întocmeşte proceduri de lucru în domeniile date în responsabilitate, în colaborare cu structurile de specialitate din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române;
•w) organizează activitatea de culegere, prelucrare, centralizare şi prezentare a indicatorilor şi datelor statistice specifice activităţii Poliţiei Române;
•x) administrează şi gestionează sistemul de indicatori statistici, pentru ca acesta să reflecte starea infracţională reală şi totodată să reprezinte un instrument managerial eficace;
•y) asigură furnizarea operativă şi permanentă a indicatorilor de analiză şi sinteză, privind evoluţia situaţiei operativ-poliţieneşti, conducerii inspectoratului şi Direcţiei Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative, în scopul luării deciziilor privind direcţionarea măsurilor şi acţiunilor Poliţiei Române pentru prevenirea, descoperirea şi combaterea fenomenului infracţional şi a altor fapte antisociale;
•z) pune la dispoziţie, în condiţiile legii, date statistice privind situaţia criminalităţii din România;
•aa) analizează, prelucrează, centralizează la nivel local şi prezintă conducerii inspectoratului, situaţii operative privind activitatea de sesizare, constatare şi soluţionare a criminalităţii desfăşurată de formaţiunile operative din zona de competenţă, precum şi dinamica faptelor penale rămase cu autori neidentificaţi;
•bb) organizează activitatea de evidenţă a dosarelor de urmărire penală;
•cc)înregistrează dosarele cu autori cunoscuţi şi autori necunoscuţi în care s-a dispus începerea urmăririi penale în registrul penal tip, instrumentate de formaţiunile operative din cadrul subunităţii;