Polițiștii prahoveni au ținut să îi aducă un omagiu subinspectorului de poliție (post mortem) Sorin Vezeteu, căzut la datorie la data de 20 iulie 2017.

Astfel că, duminică, 23 iulie a.c., la ora 11, pentru un minut, sirenele tuturor autospecialelor Poliției Prahovene au sunat la unison, iar toți polițiștii aflați în serviciu au ținut un moment de reculegere.

Momentul a fost marcat și la nivelul conducerii Inspectoratului Județean de Poliție Prahova.

Condoleanțe familiei îndurerate și Dumnezeu să aibă grijă de sufletul tău, drag coleg!