Polițiștii prahoveni continuă activitățile desfășurate cu ocazia Zilei Internaţionale a Nonviolenţei în Școală

Polițiștii prahoveni continuă activitățile desfășurate cu ocazia Zilei Internaţionale a Nonviolenţei în Școală
Activitățile preventive desfășurate în contextul Zilei Internaţionale a Nonviolenţei în Școală au fost continuate de către polițiștii prahoveni și în cursul zielei de ieri.
Inspectoratul Județean de Poliție Prahova împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Prahova au lansat marți, 30 ianuarie a.c. Campania pentru conștientizarea consecințelor asociate faptelor de violență școlară în unitățile de învățământ preuniversitar „Tu știi ce consecințe pot avea faptele tale? Fii informat, alege inspirat!”, inițiată de Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Educației.
În acest context în cursul zilei de ieri, polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova au desfășurat activități în cadrul mai multor unități de învățământ, dintre acestea menționăm: Școala Gimnazială „Profesor Nicolae Simache”, Şcoala Gimnazială „Sfânta Vineri”, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” din municipiul Ploiești, Școala Gimnazială Gheorghe Lazăr din comuna Bărcănești.
În cadrul acestora au fost prezentate extrase ale actelor normative privind bullying-ul, convieţuirea socială, ordinea şi liniştea publică, au fost purtate discuții privind violența și formele acesteia, întâlnite în unitățile de învățământ, au fost prezentate cazuri concrete de bullying, sancțiuni și măsuri aplicabile de către polițiști.