Buletin de presă 7 noiembroe 2024
Conducători auto scoși din trafic pentru abateri la regimul rutier
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Băicoi, au fost sesizați, la data de 6 noiembrie a.c, despre producerea unui accident rutier pe strada Republicii, din oraș.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și în urma verificărilor efectuate au constatat faptul că un bărbat de 33 de ani, care conducea un autoturism ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism parcat în afara părții carosabile.
În urma producerii accidentului au rezultat doar pagube materiale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0, 45 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de către polițiști în vederea stabilirii situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr. 1 Ploiești, în timp ce acționau, la data de 6 noiembrie a.c, pe strada Gheorghe Doja, au oprit un autoturism care era condus de un bărbat de 30 de ani, din comuna Valea Călugărescă.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că autoturismul nu figurează ca fiind înmatriculat.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul neînmatriculat.
Polițiștii Poliției Secției nr.3 de Poliție Ploiești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, la data de 7 noiembrie a.c, în jurul orei 00.30 au oprit, pentru control, pe Șoseaua Buftea, un autoturism condus de către un barbat de 29 de ani, din comuna Brazi.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt.
Ulterior, în jurul orei 01.00, polițiștii Poliției municipiului Câmpina, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în municipiu au oprit, pentru control, un autoturism condus de un barbat de 37 de ani, din comuna Provița de Jos.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt