08 Februarie 2024Sursa: ipj ph

BULETIN DE PRESĂ 8 FEBRUARIE 2024

Bărbat reținut săvârşirea infracțiunilor de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice și conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere

 

În noaptea de 7 spre 8 februarie, în jurul orei 03.45, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiul Ploiești, în timp ce desfășurau activități de supraveghere și control al traficului rutier, pe raza de competență, au oprit, pentru control, pe strada Snagov, un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani, din municipiu.

 

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge, refuzând recoltarea.

 

Totodată, în urma testării cu aparatul din dotare, a conducătorului auto, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

 

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise, refuzând și această recoltare.

 

De asemenea, în urma interogării bazelor de date, s-a stabilit faptul că bărbatul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

 

În baza probatoriului administrat, față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

 

În cauză, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice și conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere.

 

 

 

 

 

 

  •  

 

 

La data 7 februarie a.c., în jurul orei 16.30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Câmpina, în timp ce acționau pe Bulevardul Carol I, au oprit pentru control, un autoturism condus de o tânără de 27 de ani, din comuna Provița de Jos.

 

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că valabilitatea numerelelor provizorii era expirată din luna decembrie a anului trecut.

 

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat.

 

 

  •  

 

Tot la data de 7 februarie, în jurul orei 17.00, polițiștii Secției Rurale Ciorani, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră, în comuna Baba Ana, au oprit pentru control un ansamblu de vehicule, condus de un bărbat de 48 de ani din comună.

 

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că ansamblul de vehicule nu este înregistrat/înmatriculat.

 

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

 

 

  •  

 

Noaptea trecută, în jurul orei 23.45, polițiștii din cadrul Poliției oraşului Azuga, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe Drumul Național 1, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 46 de ani, din județul Brașov.

 

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.