În conformitate cu prevederile prevederile Legii nr 9/2023 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, prezentarea avizelor sau documentelor emise de către instituții publice sau organe de specialitate ale administrației publice centrale, nu este obligatorie, acestea fiind:
- actul identitate,
- permisul de armă,
- certificatul de deținător,
- autorizația de deținere/folosire arme și muniții,
- autorizația pentru efectuare operațiuni cu arme și muniții,
- pașaportul european pentru arme de foc,
- atestatul de colecționar,
- atestat de instructor în poligonul de tragere,
- carnetul de antrenor de tir/biatlon,
- legitimație sportiv de tir/biatlon – administrată de o entitate publică,
- certificat medical și aviz psihologic emise de o unitate sanitară de stat,
- diploma de absolvire a studiilor liceale emisă de o unitate de învățămând de stat,
- dovada calității prevăzută de art.13 alin.2 lit.a sau b din Legea 295/2004R,
- contractul individual de muncă înregistrat la ITM,
- dovada achitării taxei pentru serviciul prestat,
- certificat de înregistrare fiscală,
- aviz ITM pentru spațiile destinate păstrării muniției, capselor sau pulberii pentru muniție,
- dovada asigurării pazei transportului efectuat cu efective de jandarmi
- orice alt document emis de o instituție publică sau organ de specialitate al administrației publice centrale.
Aceste documente se vor solicita de către serviciile de specialitate instituțiilor emitente, însă termenul rezonabil de soluționare a cererilor titularilor nu poate fi estimat, având în vedere corespondența interinstituțională, cu entitățile de drept public, care trebuie inițiată. |
Orice alt document eliberat de entitățile de drept privat va fi prezentat în vederea copierii/scanării spre arhivare.
Formulare tipizate privind activitatea Direcției Arme, Explozivi si Substanțe Periculoase:
- Model cerere - autorizare procurare prima armă letală/neletală (Anexa 1)
Cererea însoţită de documentele prevăzute la art. 5, alin. 1 din H.G. nr. 11/2018, se depune la structura arme, explozivi şi substanţe periculoase, competentă teritorial cu privire la domiciliul sau rezidenţa solicitantului (biroul/serviciul arme, explozivi şi substanţe periculoase, din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie sau Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti) şi se soluţionează în termenul prevăzut la art. 14, alin. 2 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, cu modificările şi completările ulterioare;
- Model cerere - eliberare atestat colecţionar (Anexa 2)
Se depune la structura arme, explozivi şi substanţe periculoase, competentă teritorial cu privire la domiciliul sau rezidenţa solicitantului(biroul/serviciul arme, explozivi şi substanţe periculoase, din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie sau Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti), însoţită de documentele prevăzute la art. 5 lit. b-e şi documentele prevăzute la art. 36, alin. 2, lit. b și c din anexa H.G. nr. 11/2018 privind normele de aplicare ale Legii nr. 295/2004.
Cererea se soluţionează în termen de 30 de zile în regim normal – cuantum taxă 100 lei sau în termen de 10 zile – cuantum taxă de 300 lei;
Valabilitatea atestatului de colecționar se prelungește o dată cu permisul de armă.
- Model cerere - prelungire valabilitate permis armă (Anexa 3)
Cererea de prelungire valabilitate permis de armă se depune şi se soluţionează de către structura arme, explozivi şi substanţe periculoase, competentă teritorial cu privire la domiciliul sau rezidenţa solicitantului (biroul/serviciul arme, explozivi şi substanţe periculoase, din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie sau Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti), însoţită de documentele prevăzute la art. 40 alin.1, lit. b - f şi după caz lit.g,h din anexa HG 11/2018.
În cazul instructorilor în poligonul de tragere documentele vor fi completate cu atestatul de instructor în poligon şi documentele prevăzute la art.30 alin.1 lit.e din din anexa HG 11/2018.
Cererea se depune obligatoriu înainte de expirarea valabilităţii permisului de armă.
- Model cerere - eliberare Paşaport European pentru armele de foc (Anexa 4)
Cererea se depune şi se soluţionează de către structura arme, explozivi şi substanţe periculoase, competentă teritorial cu privire la domiciliul sau rezidenţa solicitantului (biroul/serviciul arme, explozivi şi substanţe periculoase, din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie sau Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti) şi este necesar a fi însoţită de documentele prevăzute la art. 52 alin.1 lit. b-d din HG nr. 11/2018;
Paşaportul european pentru arme de foc se acordă cu o valabilitate de 5 ani, perioadă care poate fi prelungită cu încă 5 ani.
- Model cerere - autorizare persoane juridice pentru a deţine, purta şi folosi arme letale/neletale supuse autorizării (Anexa 5)
În scopul autorizării pentru deţinerea, portul şi folosirea armelor letale/neletale persoanele juridice vor depune cererea şi documentele prevăzute la art. 95 sau după caz 96 din H.G. 11/2018 la structura arme, explozivi şi substanţe periculoase, competentă cu privire la sediul social sau punctul de lucru pentru care se solicită autorizarea.
Persoanele juridice care pot solicita autorizare sunt acele persoane juridice de drept public, cele de drept privat şi muzeele care pot procura şi deţine arme de colecţie;
- Model cerere -pentru eliberarea autorizaţiei de introducere pe teritoriul României a armelor de foc (Anexa 6)
Cererea se depune de către străini titulari ai dreptului de scurtă şedere care doresc să procure arme şi muniţii de pe teritoriul României la structura arme, explozivi şi substanţe periculoase, în a cărei rază de competenţă teritorială se află armurierul care întemeiază sau după caz comercializează arma şi muniţia.
Cererea trebuie însoţită de documente de trecere a frontierei şi autorizaţia tradusă eliberată de autorităţile statului de domiciliu. Termenul de valabilitate a autorizării este de 3 zile;
- Model cerere - pentru eliberarea/prelungirea atestatului de instructor în poligonul de tragere (Anexa 7)
Structura arme, explozivi şi substanţe periculoase, competentă pentru primirea şi soluţionarea cererii este structura arme, explozivi şi substanţe periculoase, competentă teritorial cu privire la locul de domiciliu al solicitantului. Persoana care solicită eliberarea atestatului de instructor în poligonul de tragere trebuie să îndeplinească cumulativ condiţiile prevăzute de art.30 alin.1 din anexa HG 11/2018 şi să constituie un dosar care să cuprindă documentele prevăzute la art. 30 alin 2 din acelaşi act normativ;
- Model cerere - eliberare autorizaţie pentru procurare celei de a doua armă letală (Anexa 8)
Deţinătorii armelor letale pot solicita structurii arme, explozivi şi substanţe periculoase, eliberarea autorizaţiei de procurare a unei noi arme în condiţiile prevăzute la art. 5, alin.3 din H.G. nr. 11/2018;
- Model cerere - eliberare autorizaţie pentru procurare celei a doua armă neletală (Anexa 9)
Deţinătorii armelor neletale pot solicita structurii arme, explozivi şi substanţe periculoase, eliberarea autorizaţiei de procurare a unei noi arme în condiţiile prevăzute la art. 5, alin.3 din H.G. nr. 11/2018
- Model cerere - eliberare nou permis/pasaport european în locul celui furat/pierdut (Anexa 10)
Titularii dreptului de deţinere, respectiv port şi folosire al căror permis de armă a fost pierdut/furat/distrus pot solicita eliberarea unui nou document după publicarea pierderii/furtului în Monitorul Oficial al României;
- Model cerere - eliberare certificat de deţinător (Anexa 11)
Titularii dreptului de deţinere, respectiv port şi folosire care deţin înscrise în permisele de armă tip A şi tip B arme care fac parte din categoria D din anexa Legii 295/2004, pot solicita structurii arme, explozivi şi substanţe periculoase, competentă teritorial, eliberarea certificatului de deţinător şi a înscrierii în acesta a armelor
- Model cerere - radiere armă letală/neletală (Anexa 12)
În termen de 10 zile de la data înstrăinării armei letale/neletale titularul va solicita radierea armei înstrăinate din permis la structura teritorială arme, explozivi şi substanţe periculoase, competentă cu privire la domiciliul/reşedinţa solicitantului
- Formular accord prealabil pentru transferal armelor si munitiilor (cererea va fi insotita de autorizatia procurare arma letala, facture proforma in traducere legalizata si dovada ca societatea este autorizata sa desfasooare operatiuni cu arme si munitii) – (Anexa 13)
- Formular autorizatie fara accord prealabil (Anexa 14)
- Formular permis de transfer (Anexa 15)
- Cerere pentru eleberarea avizului de principiu (Anexa16)
- Cerere pentru eliberarea/completarea autorizatie de efectuare a operatiunilor cu areme (Anexa 17)
- Formularea autorizatie de import a armelor si munitiilor in state terte (Anexa 18)
- Cerere cu aplicabilitate generala ( Anexa 19)
- Model certificate medical (Anexa 20)
- Model schimbare domiciliu (Anexa 21)
Fişiere ataşate
- 23-07-06-04-09-231_Cerere_-_autorizare_procurare_PRIMA_armă_letală_neletală.xls
- 23-07-06-04-09-292_Cerere-eliberare_atestat_colecționar.xls
- 3_Cerere_-_prelungire_valabilitate_permis_armă.xls
- 23-07-06-04-10-184_Cerere_-_eliberare_Pașaport_European_pentru_armele_de_foc.xls
- 23-07-06-04-10-235_Cerere_autorizare_persoane_juridice_pentru_a_deține,_purta_și_folosi_arme_letale_neletale_supuse_autorizării.doc
- 23-07-06-04-10-286_Cerere_pentru_eliberarea_autorizației_de_introducere_pe_teritoriul_României_a_armelor_de_foc.DOC
- 23-07-06-04-10-377_Cerere_eliberare_prelungire_valabilitate_atestat_instructor_în_poligonul_de_tragere.xls
- 23-07-06-04-10-428_Cerere_eliberare_autorizație_pentru_procurarea_celei_de_a_DOUA_arme_letale.xls
- 23-07-06-04-10-469_Cerere_eliberare_autorizație_pentru_procurarea_celei_de_a_DOUA_arme_neletale.xls
- 23-07-06-04-10-5210_Cerere_eliberare_nou_permis-pasaport_european_în_locul_celui_furat_pierdut.xls
- 23-07-06-04-11-1811_Cerere_eliberare_certificat_de_deținător.xls
- 23-07-06-04-11-2412_Cerere_radiere_armă_letală_neletală.xls
- 23-07-06-04-11-2913_Formular_acord_prealabil_pentrutransferul_armelor_și_munițiilor.docx
- 23-07-06-04-11-3414_Formular_autorizație_fără_acord_prealabil.docx
- 23-07-06-04-11-3915_Formular_permis_de_transfer_al_armelor_și_munițiilor.docx
- 23-07-06-04-11-4616_Cerere_pentru_eliberarea_avizului_de_principiu.doc
- 23-07-06-04-11-5117_Cerere_pentru_eliberarea_completarea_autorizației_de_efectuare_a_operațiunilor_cu_arme_și_muniții.doc
- 23-07-06-04-12-1118_Formular_autorizație_de_import_a_armelor_și_munițiilor_in_state_terte.docx
- 23-07-06-04-12-1919_Cerere_cu_aplicabilitate_generală.doc
- 23-07-06-04-12-2720_Model_certificat_medical.docx
- 23-07-06-04-12-4121_Cerere_schimbare_domiciliu.xls