Luaţi-vă măsuri de precauţie mai ales când circulaţi noaptea, la ore târzii, pe străzi pustii sau neiluminate;
Evitaţi să circulaţi singuri la ore târzii sau prin locuri neiluminate şi puţin frecventate;
Nu purtaţi în mod ostentativ bijuterii sau alte bunuri de valoare, cum ar fi telefoanele mobile;
Evitaţi pe cât posibil compania unor persoane aflate sub influenţa alcoolului. Dacă nu este cu putinţă, evitaţi orice conflict cu aceştia, nu-i jigniţi şi nu-i încurajaţi;
Nu răspundeţi provocărilor unor persoane aflate care se „leagă” de voi pe stradă;
Nu încurajaţi violenţa şi injuriile. Acestea sunt cauze care duc la declanşarea unor conflicte care pot degenera în violenţe. Un limbaj controlat, fără jigniri, previne adesea escaladarea conflictelor;
Dacă observaţi că sunteţi urmăriţi, nu ezitaţi să cereţi ajutor trecătorilor de pe stradă;
Nu vă faceţi singuri „dreptate” lovind adversarul. Aceste gesturi pot avea uneori consecinţe grave, nebănuite. De la o palmă sau îmbrânceală, victima se poate dezechilibra şi lovi în cădere, iar riscul unor complicaţii nu este de neglijat;
Nu adoptaţi o atitudine de atac, nu încurajaţi şi mai ales, nu participaţi la manifestări agresive stradale: bătăi, insulte sau alte tipuri de agresiuni;
În mijloacele de transport în comun, aglomeraţiile stradale etc., nu vă angajaţi în dispute verbale, chiar dacă sunteţi provocat;
Cea mai bună armă de apărare în cazul unui atac este strigătul. Dacă sunteţi agresaţi, bătuţi sau tâlhăriţi pe stradă, strigaţi cât mai tare după ajutor. Procedând astfel alertaţi persoanele din jur, iar agresorii vor fugi;
Nu ameninţaţi, nu jigniţi, nu vă manifestaţi superioritatea, ambiţia sau dispreţul;
Este important să vă păstraţi calmul. Neintrând în panică, veţi putea sesiza cu multă claritate intenţiile agresorului, posibilităţile de apărare sau de acţiune pentru a scăpa de zona de influenţă a acestuia;
Dacă sunteţi victima unei agresiuni, încercaţi să reţineţi multe semnalmente ale autorului şi anunţaţi de îndată poliţia; sporiţi astfel şansele de identificare, prindere şi pedepsire a agresorului.